Ambulanța pentru Monumente
județul Sălaj
În cursul anilor 2020 și 2021, în calitate de coordonator al proiectului la nivelul județului Sălaj, asociația a organizat și realizat lucrările de punere în siguranță a cinci biserici de lemn aflate în pericol, anume bisericile din Zalnoc, Răstolțu Deșert, Porț, Hida și Bozna. În cursul acestui demers a colaborat cu alte asociații, cu diverse Instituții bisericești și autorități locale precum și cu o serie de entități private.
Biserici Înlemnite
Cartare fotografică
Proiectul cultural „Porți și împrejmuiri tradiționale și istorice din județul Sălaj”, desfășurat în cursul anului 2022 de către Asociația ARHAIC, a vizat documentarea a peste 150 de porți de gospodării și împrejmuiri tradiționale și istorice din mediul rural și a 20 de porți din mediul urban, în vederea obținerii unei situații actuale, detaliate, cu privire la tipologia, starea de conservare și măsura în care se păstrează acest tip de patrimoniu în cadrul județului Sălaj. Scopul acestui demers a fost acela de a înregistra şi păstra, în format electronic, date relevante legate de porțile și împrejmuirile tradiționale înainte ca ele să dispară complet sub presiunea noilor forme şi materiale de construcţie. De asemenea, am căutat să dăm răspunsuri și exemple de bună practică în vederea reparării/restaurării acestor porți și reintegrarea lor în circuitul vieții cotidiene. Rezultatele acestui proiect sunt adresate specialiștilor – arhitecți, istorici de artă sau etnografi, proprietarilor de porți, comunităților și autorităților locale din Sălaj dar și publicului larg, atent și sensibil la soarta patrimoniului construit din România. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Acestor două instituții, cărora le mulțumim pentru susținere, ne-au însoțit în acest demers, în calitate de parteneri: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Județean Satu Mare, Ordinul Arhitecților din România – filiala Transilvania și Asociația Târnaț Kalotaszeg Durabil.
Porți și împrejmuiri tradiționale

Investigații dendrocronologice
a bisericilor din lemn